Blugii sunt unele dintre cele mai populare piese vestimentare din toate timpurile. Aceștia reprezintă niște articole vestimentare confortabile și moderne, care există în garderoba oricărei femei. Există foarte multe stiluri de blugi și de aceea se potrivesc oricărei situații. Tendințele actuale sunt variate, colorate și stilate.
Ținutele cu blugi ajută la obținerea unui look foarte șic!
Pe cât sunt de celebri, pe atât de variate sunt modelele de blugi create de designeri pe care le poți alege în funcție de tipul de siluetă, forma și lungimea picioarelor. Totuși în primăvara-vara acestui an vor fi în tendințe originalitatea și confortul.
Blugii sunt un articol vestimentar ușor de integrat în orice ținută, fie una elegantă, fie una casual.
Iată care sunt tendințele pentru blugii de damă în primăvara-vara anului 2018!
1. Blugii cu talie înaltă
Blugii cu talie super înaltă, nu foarte strâmți și cu vedere la gleznă sunt apreciați de toți iubitorii modei. Îi poți purta cu malete sau topuri scurte și cu sandale extrem de sexy.
2. Blugii în nuanțe variate de denim
Nuanțele de denim pot varia extrem de mult. De la nuanțe de bleu și până la cele de indigo și negru, putem alege dintr-o gamă variată de modele, pe care le putem adapta în funcție de ocazie, dar și de stilul nostru. Totuși, în primăvara-vara anului 2018, trebuie să optezi în principal pentru nuanțe iconice de bleu, care au reușit să rămână în tendințe decenii la rând.
3. Blugii rupți
Nu contează ce fel de blugi îți place să porți: blugi skinny, evazați sau în stilul băiețesc, ceea ce contează este că trebuie să fie rupți. Blugii rupți se potrivesc unui look casual. Îl poți transforma într-unul șic dacă alegi accesoriile potrivite și o bluză mai largă.
Când cumperi o pereche de blugi rupți, nu uita că rupturile se vor mări la fiecare spălare. E bine să alegi o pereche cu rupturile sub coapse.
4. Blugii ultra clasici
Celebrul model Levi’s 501 a revenit în forță: talia lor este medie și au o croială dreaptă. Îi poți asorta cu o pereche de mocasini și un tricou alb oversized pe care să îl porți în interiorul pantalonilor.
5. Blugii cu franjuri
În acest sezon de primăvară-vară, designerii le-au acordat franjurilor un loc special. Franjurile lungi decorează cusăturile laterale ale blugilor în stil cowboy american. Franjurile au primit libertatea totală, astfel încât nu există restricții privind lungimea, schema de culori și amplasarea. Acestea pot ușor și discret decora marginile de jos și pot trece peste toată pânza, creând un efect neobișnuit al penajului păsărilor.
6. Blugii răsuflecați
Blugii răsuflecați sunt un truc la modă care este relevant de ani de zile. Reverele arată cel mai bine pe blugi cu croiala dreaptă sau boyfriend. Blugii boyfriend arată mai bine cu revere late, răsuflecate în mai multe straturi.
7. Blugii cu broderie
Blugii de damă cu broderie sunt în tendințe în sezonul cald, arătând că nu ne-am străduit prea mult, deși ținutele sunt doar aparent dezordonate. Pot fi purtați cu stil în timpul liber, deși nu reprezintă o opțiune ideală ca parte a unei ținute de birou.
Blugii la modă în sezonul primăvară-vară 2018 sunt diverși și creativi. Experimentează un look la modă și creează-ți propria imagine unică.