Exercitiile Kegel, contractiile musculaturii vaginale – placere, sanatate, intinerire

0

Arnold Kegel, medicul ginecolog american, căutând soluții pentru recuperarea post-natală și pentru prevenirea prolapsului genital, dar și să vină în întâmpinarea nevoilor celor care sufereau de incontinență urinară, a dezvoltat metoda ce îi poartă astăzi numele, și anume setul de exerciții Kegel.

Ce sunt exercițiile Kegel, cum se realizează și asupra căror grupe de mușchi acționează ele?

Ca orice altă grupă musculară, și mușchii vaginali au nevoie de exerciții și de antrenament zilnic pentru a fi dinamici, puternici și capabili de a-și exercita plenar rolul pe care îl au în trupul nostru.

Pentru a putea realiza contracția mușchilor vaginali trebuie mai întâi să fim conștiente unde se află aceștia în trupul nostru, să îi simțim și atunci când nu îi atingem. Închide ochii! Pătrunde cu mintea în interiorul vaginului tău! Așa, puțin mai adânc! Aici sunt! Îi simți? Sunt circulari, capabili de contracții foarte puternice!

Îți mai propun ceva!

Următoarea data când mergi la toaletă, reține jetul urinar, în mod repetat. Nu ai auzit până acum de metoda urinării fracționate? Aceasta este! Și acesta este unul dintre efectele sale! Întărirea mușchiului pubococcigian (PC), ce se află situat între anus și sex, și care are ca efecte: reîntinerirea, amplificarea senzualității, a încrederii în sine, dar și efecte pozitive fiziologice în cazurile de frigiditate, constipație, vaginită, incontinență urinară, sterilitate. Pe lângă acestea imaginați-vă penisul iubitului vostru masat, mângâiat și presat de-a lungul întregii sale suprafețe, pe segmente diferite, și plăcerea pe care o simte și pe care v-o oferă și vouă!

V-au convins toate aceste efecte? Dacă da, acum să trecem la partea practică!

Introdu un deget în vagin și contractă-ți mușchii ce îl mărginesc. Simți cum pereții vaginului se strâng în jurul lui și cum planșeul pelvin se ridică ușor? Acum relaxează-ți mușchii, păstrând degetul în aceeași poziție. Simți cum planșeul coboară în poziția sa inițială? Aceasta este una din tehnicile de execuție a acestor exerciții, dar care se realizează, bineînțeles fără degetul introdus în vagin.

Deci cum se realizează aceste exercitii Kegel?

Contractă mușchii vaginali, pentru început timp de 3 secunde, apoi relaxează-i timp de 3 secunde. Repetați aceste etape timp de 10 ori. Conștientizează efectele acestei tehnici și apoi continuă cu încă o serie. Odată cu trecerea timpului, realizează contracțiile lungi – crește perioada contracțiilor și relaxărilor până ajungi la 10 secunde.Adaugă și împingerile. Mimează acțiunea de a impinge ceva afară din vagin.

Unde și când pot realiza aceste exerciții?

Oricând, în orice poziție, oricât de mult simți tu că este necesar. Dacă vrei să te bucuri din plin de rezultate, crează-ți un program zilnic! Nu lăsa să treacă nicio zi fără să faci măcar un set de exerciții!

Există materiale ajutătoare?

bile-vaginale-red-velvetDin fericire pentru noi, există foarte multe ajutoare, printre jucariile sexuale pe care le gasim in sexshop-uri! În primul rând sunt bilele de geisha cu care te poti juca în voie, ori să le tragi în afară, ori să le presezi acolo în interior, în ritmuri diverse.

Învață-l și pe partenerul tău aceste exerciții! Îl va ajuta să controleze mult mai bine potentialul erotic și să își mențină mult mai mult timp erecția. În cazul bărbaților ele pot ajuta și în vederea eliminării disfuncțiilor erectile, a incontinenței urinare și a ejaculării precoce.

Daca vrei sa lucrezi exercitii Kegel si intampini probleme in aplicarea tehnicilor de mai sus, lasa-ne un comentariu aici si iti vom raspunde cu indrumari.

 

Share.

Leave A Reply